X

Concluziile lui Alexandru Dedu după Campionatul Mondial:” Nu am ce să reproșez echipei”!

Naționala feminină de handbal a terminat turneul final din Spania cu un bilanț de trei victorii și trei înfrângeri. Fără căpitanul și liderul Cristina Neagu, și cu o echipă mult întinerită, „tricolorele” lui Adi Vasile s-au clasat pe locul 13 mondial.

„Sunt prestații corecte, reale, mi-a plăcut dăruirea fetelor, nu am ce să reproșez echipei și staff-ului. Am văzut o echipă. Am văzut dăruire și am apreciat modul în care s-au luptat”, este concluzia lui Alexandru Dedu, președintele Federației Române de Handbal.

Șeful forului de la noi își îndreaptă privirea către JO de la Paris, din 2024. „Este un început de drum cu un grup bun, corect,  așteptăm reîntoarcerea Cristinei pentru a pava drumul către Jocurile Olimpice de la Paris”, spune Dedu.

Deși și-ar fi dorit o clasare în Top 10, Dedu nu este dezamăgit de locul 13 ocupat la final. „Trebuie să fim conștienți și să ne dăm seama că suntem la un început de drum și nu ai cum să ceri să fii campion mondial. Mi-aș fi dorit să fii fost în primele zece, dar în momentul acesta este ok. Am câștigat o echipă cu  mentalitate corectă”, mai spune președintele.

CITEȘTE ȘI: Abia acum s-a aflat: Cum a apărut și ce înseamnă ‘sfertul academic’

Meciul cu Olanda, cel mai bun al naționalei

Înfrângerea în fața campioanei mondiale, Olanda, scor 31-30, a fost meciul care i-a atras atenția șefului FRH. „Fetele au demonstrat caracter, faptul că nu am reușit să luăm nici un punct din acel joc, a fost o întâmplare.

Am ratat două mingii, le-au intrat lor și asta a fost istoria, puteam câștiga acel meci și altul ar fi fost deznodământul. Per total, sunt mulțumit pentru felul în care fetele s-au dăruit pentru handbal și pentru România”, este părerea lui Dedu.

Bugetul.ro

Blacknews.ro

StiripeSurse.ro